utolsó frissítés: 2008. ápr. 17.

Între două focuri: femeile romani şi controlul reproducerii, Revista 22, ANUL XV (848) (09 iunie 2006 - 15 iunie 2006)

ÎNTRE DOUĂ FOCURI:

FEMEILE ROMANI ŞI CONTROLUL REPRODUCERII

În ultima vreme, pe piaţa rapoartelor de cercetare au început să apară producţii care relevă specificul condiţiei femeilor Romani din România [1] şi chiar rezultate ale unor investigaţii realizate de către romi. [2] Ele au fost precedate, s-ar putea spune, de apariţia încă din anii nouăzeci a organizaţiilor de femei Romani [3], care – chiar dacă încă marginale în raport cu mişcarea mainstream – şi-au propus să reprezinte şi alte voci din comunităţi decât cele care se pot auzi dintr-o perspectivă patriarhală. Modesta mea cercetare doreşte să aducă o contribuţie la aceste demersuri, chiar dacă – precum bine ştiu – s-ar putea să fie suspectată de insensibilitatea unui outsider faţă de problema delicată a reproducerii.

De aceea vreau să specific de la bun început: cu siguranţă, pot înţelege, că preocupările pro-nataliste îşi au funcţia în contextul oricărei comunităţi vulnerabile care îşi propune să-şi protejeze identitatea periclitată pe baza tradiţiilor preţuite cultural. Dar, în continuare, pot observa şi că, în aceste cazuri, femeile devin mijloace ale auto-apărării faţă de practicile rasiste îndreptate împotriva comunităţii. Oricum fiind considerate drept procreatoarele biologice şi culturale ale celei din urmă, cu uşurinţă sunt reduse la aceste roluri ale lor, chiar dacă, precum bine se ştie, ele duc nu numai greul muncilor casnice, ci aduc o mare contribuţie şi la susţinerea materială a familiei, respectiv administrează relaţiile acesteia cu lumea dinafară. (Pe plan local aceasta constă, după pierderea locului lor de muncă datorită concedierilor masive de la cele trei fabrici majore ale oraşului, în prestarea orelor de lucru în schimbul "socialului", sau între primăvară şi toamnă în colectarea de plante medicinale, sau de-a lungul întregului an în muncile domestice prestate, respectiv în negocierile cu şcoala, cu doctorii sau cu funcţionarii de la primărie). Tocmai aceste observaţii din urmă m-au făcut să-mi propun să aduc la iveală modalităţile prin care femeile Romani negociază asupra forţelor care le structurează viaţa (inclusiv asupra normelor comunitare legate de reproducere) şi să-mi permit să vorbesc despre practicile lor alternative (chiar subversive într-un anumit sens) chiar dacă ştiu că multora nu le va face plăcere să audă despre ele. Şi spun acest lucru pentru că am avut ocazia să observ cum mulţi leaderi romi desconsideră importanţa situaţiei femeilor în comunităţile lor (chiar dacă ideea relaţiilor de gen a început să fie introdusă în documentele oficiale ale strategiilor de dezvoltare) şi devin neabordabili mai ales în legătură cu temele legate de sexualitate sau de sănătatea reproducerii.

În acelaşi moment mă grăbesc să atrag atenţia şi asupra presiunilor care vin dinspre "populaţia majoritară" (fie ea românească sau ungurească în diferite contexte locale) întruchipată printre altele în instituţiile medicale şi în personalul medical care prestează servicii în domeniul reproducerii. Din această direcţie femeile Romani sunt supuse unui alt tip de control decât cel descris mai sus, şi anume până la urmă unui control rasist al fertilităţii. Pe când cel dinainte urmăreşte să impună femeilor să facă mai mulţi copii decât câţi ele şi-ar putea dori pe baza condiţiei lor materiale, relaţiilor lor sociale şi sentimentale, cel din urmă îşi propune să le "convingă" să nască mai puţin pentru a nu "tulbura", precum se spune, după caz, "liniştea", "puritatea" sau "stilul de viaţă civilizat" al majorităţii. De-a lungul muncii mele de teren efectuate în oraşul Orăştie (care mi-a oferit şansa să mă aproprii de experienţele femeilor din comunitatea locală de băieşi) am auzit de multe ori aceste "temeri" legate de "suprapopularea" cu Romi a localităţii. Stereotipurile de felul "femeile rome nu pot să facă altceva decât copii" au fost susţinute în pofida datelor exprimate de însăşi interlocutoarea mea (conform cărora anul trecut 17% dintre naşteri au fost "cazuri de romi") şi chiar împreună cu plângerea ei legată de faptul că "femeile rome se adresează excesiv de mult spitalului cu avorturi la cerere". La un moment dat, o altă persoană, de data asta dinspre primărie, şi-a expus, şi chiar foarte mândră, ideea legată de "nevoia de a face o campanie de injectare în comunitatea de romi". Aceste cazuri ne relevă: problemele legate de reproducere sunt (şi ele) utilizate în menţinerea distincţiei dintre Romi şi ne-Romi, şi chestiuni din acest domeniu (cum ar fenomene de genul "prea multe naşteri", "prea multe avorturi", "iresponsabilitatea cu care se iau pilule contraceptive", etc.) se etnicizează ca parte a procesului prin care Romii sunt excluşi din categoria celor "acceptabili" sau chiar din "normalitate". De aceea fenomenul controlului reproducerii poate fi analizat ca o manifestare a excluziunii sociale, care produce şi menţine graniţele dintre cele două lumi, şi plasează femeile Romani în poziţia unei dezavantajări multiple în care marginalizarea pe bază de etnie şi clasă se suprapune cu cea produsă pe baza sexului lor.

Pentru a semnala pe scurt cum se gândesc, simt şi acţionează femeile în condiţiile în care diferite discursuri autoritare le bombardeză cu aceste mesaje contradictorii fac apel la povestirile pe care le-am auzit în cartierul Digului despre căsătorie, naşterea şi creşterea copiilor, utilizarea de contraceptive şi apelarea la avort. În comunitate poziţia femeilor este paradoxală, deoarece ele au putere în multe domenii, dar această putere nu posedă autoritate, e practicată oarecum ilegitim. Ideea supremaţiei masculine este menţinută printr-un cod moral care le prescrie femeilor să-şi respecte bărbatul şi să se dedice unui singur bărbat de-a lungul vieţii. De altfel, comportamentul lor sexual este mai puternic reglementat decât cel al bărbaţilor şi sentimentul de ruşine legat de corp este proiectat asupra femeilor, împreună cu datoria de a proteja onoarea familiei. Prestigiul fetei măritate (măriţisul azi de cele mai multe ori nefiind legitimat oficial, ci doar prin legămîntul de credinţă recunoscut în comunitate) creşte în momentul în care ea începe să dea naştere copiiilor ("anul şi copilul", se spune). Iar responsabilitatea maternă persistă toată viaţa, în unele cazuri este exprimată prin decizia de a nu mai avea copii pentru a-i putea creşte acceptabil pe cei care există deja. După 1990 recurgerea la avort şi, mai recent, utilizarea contraceptivelor moderne este o opţiune posibilă şi în această comunitate. N-am întâlnit pe nimeni care să nu fi "ştiut" ceva despre ele, şi chiar dacă discuţiile în jurul lor nu se poartă deschis, ruşinea resimţită în legătură cu ele structurează judecăţile reciproce şi frica de "ce ar zice alţii dacă ar afla" le face pe unele să nu folosească pilula ("de la care ori te îngraşi, ori slăbeşti"), pe altele steriletul ("care îţi poate provoca cancer"), şi iarăşi pe altele prezervativul (cel din urmă fiind asociat cu "traseistele"). În plus, de doi ani femeile rome au început să beneficieze de accesul la contraceptive gratuite (distribuite de câţiva medici de familie), ceea ce însă creează noi probleme, în primul rând cea a folosirii contraceptivului care se găseşte gratuit şi nu a celui care ar fi adecvat stării lor de sănătate (astfel, în ultima perioadă a crescut numărul femeilor care folosesc "injectabilul" în pofida faptului că se plâng de efectele lui secundare). Datorită neplăcerilor cauzate de aceste metode, avortul rămâne metoda "cea mai bună", sau cel puţin "cea mai practică" în cazul unei sarcini nedorite. Chiar dacă multe femei consideră că avortul este "un păcat" şi implică negocieri morale cu propria persoană, şi chiar dacă acceptă că avorturile repetate pot avea efecte dezastruoase, considerentele practice le domină pe celelalte, asta în condiţiile în care trăirea în prezent devine o tot mai mare constantă a vieţii lor în general. Avortul se integrează şi în gândirea despre "mersul la doctor" (mai ales în cazul organelor genitale înconjurate de multe taboo-uri): se apelează la el ca la o intervenţie concretă în cazul unei urgenţe. Pe de altă parte, el pare să întruchipeze puterea femeii, un moment controlat de ea după ce "bărbatul a dovedit că nu a putut avea grijă de femeia lui". Sau pare a fi libertatea ultimă exercitată după ce, totuşi, femeia, rămânând însărcinată (neprotejându-se anterior) poate părea că satisface expectanţele sociale legate de fertilitate. În aceste condiţii avortul, împreună cu utilizarea contraceptivelor funcţionează ca o practică feminină alternativă prin care o persoană rezistă presiunilor impuse asupra ei atât din interiorul, cât şi din exteriorul comunităţii proprii.

Prin ideile expuse mai sus am vrut să dovedesc: chiar dacă sunt prinse între două focuri, şi îndură reglementările contradictorii din domeniul reproducerii, femeile Rome îşi exprimă dorinţa de a-şi lua destinul în mâinile proprii. În contextul condiţiilor lor materiale şi relaţiilor sociale în care trăiesc, ele se simt înputernicite moral pentru a lua decizii în legătură cu numărul lor de copii, sau cu recurgerea la avort, sau cu utilizarea contraceptivelor. Desigur, luarea deciziilor este limitată de factori structurali, expectanţe sociale şi concepţii culturale pe care ele însele nu le pot controla, chiar dacă "regulile reproducerii" nu le transformă în categorii absolut subjugate, ele fiind în măsură să le opună rezistenţă prin diverse practici alternative, sau chiar subversive. Totuşi, această insubordonare este restricţionată printre altele de către dorinţa de a fi persoane acceptate şi respectate în comunitatea lor. În acest punct, într-un final, femeile Romani se ciocnesc de o problemă pe care orice fiinţă umană o cunoaşte, chiar dacă ele o experimentează şi exprimă altfel decât alţii care trăiesc în contexte sociale şi culturale diferite. Aceasta este problema de a fi în acelaşi timp atât o persoană socială, cât şi un actor individual autonom, sau – parafrazând-o pe antropologul Marylin Strathern – de a fi constituită de relaţiile tale sociale fără a-ţi pierde sensul de auto-control sau autonomie.

1 Breaking the Barriers – Report on Romani Women and Access to Public Health Care (2003).

2 Broadening the Agenda. The Status of Romani Women in Romania (2006).

3 Asociaţia Femeilor Rome din România (Bucureşti), Asociaţia Femeilor Ţigănci pentru Copiii Noştri (Timişoara), Asociaţia pentru Emanciparea Femeilor Rome (Cluj).

Ugrás az oldal tetejére